Serviciul Control Comercial
Respectarea regulilor din domeniul comerțului este verificată și de Poliția Locală București. Prin Serviciul Control Comercial, polițiștii locali urmăresc desfășurarea legală a activităților comerciale, combat comerțul neautorizat și verifică respectarea obligațiilor impuse operatorilor economici.
Ce rol are Serviciul Control Comercial din cadrul Poliției Locale București
- Verifică respectarea legislației privind desfășurarea activităților comerciale și a comerțului stradal, precum și funcționarea acestora doar în locurile și condițiile aprobate de autoritățile locale;
- Controlează legalitatea activităților comerciale desfășurate în piețe agroalimentare, târguri și oboare, atât de operatorii economici și producători, cât și de administratorii acestor spații;
- Verifică existența autorizațiilor, avizelor, documentelor de proveniență a mărfii, buletinelor de verificare metrologică și a celorlalte documente obligatorii prevăzute de lege;
- Urmărește respectarea normelor privind programul de funcționare al operatorilor economici, afișarea prețurilor și a informațiilor obligatorii pentru consumatori;
- Acționează pentru prevenirea și combaterea comerțului ambulant neautorizat și dispune măsurile legale în cazul mărfurilor abandonate pe domeniul public sau în spațiile administrate de Municipiul București;
- Verifică respectarea legislației privind comercializarea produselor din tutun, băuturilor alcoolice, obiectelor cu caracter religios și amplasarea materialelor publicitare;
- Controlează respectarea regulilor privind comerțul și prestările de servicii stabilite prin actele normative și hotărârile autorităților administrației publice locale;
- Verifică dacă în unitățile de învățământ și în zonele de acces ale acestora se comercializează sau se expun spre vânzare băuturi alcoolice și produse din tutun;
- Soluționează, în condițiile legii, petițiile și sesizările privind activitățile comerciale, de producție sau de prestări servicii desfășurate cu încălcarea prevederilor legale;
- Verifică respectarea prevederilor legale și a clauzelor contractuale privind închirierea, concesionarea, folosirea și administrarea bunurilor aflate în proprietatea sau administrarea Municipiului București;
- Constată contravenții și aplică sancțiuni pentru încălcarea legislației din domeniul activităților comerciale și pentru alte fapte aflate în competența Poliției Locale;
- Colaborează cu instituțiile competente, precum autoritățile de protecție a consumatorilor, de mediu și sanitar-veterinare, și participă la acțiuni comune de control, atunci când situația o impune.
