Acțiune de verificare a sterilizării cățeilor. Alături de APSA

Continuăm să mergem din poartă-n poartă, alături de colegii de la ASPA și de voluntari, pentru a verifica dacă este respectată legea, care spune că sterilizarea și microciparea cânilor de rasă comună sunt obligatorii.

Am fost în cartierul Ferentari, pe 11 străzi. Am stat de vorbă cu oamenii, care s-au dovedit (și de această dată) receptivi, am verificat carnetele de sănătate ale patrupedelor și, acolo unde a fost cazul, le-am pus în vedere proprietarilor să intre în legalitate. Au la dispoziție 30 de zile calendaristice. 

În cele 125 de imobile unde ni s-a deschis, am găsit 42 de câini de rasă comună, dintre care 22 nu erau sterilizați, iar 18 nu erau microcipați. 

Celor pe care nu i-am găsit acasă le-am lăsat invitații de prezentare la sediul Poliției Locale.

Nesterilizarea și nemicrociparea se sancționează contravențional cu amenda cuprinsă între 5.000 și 10.000 de lei.

Reamintim că Primăria Municipiului București, prin ASPA, oferă servicii GRATUITE de sterilizare și microcipare. Programările se fac la telefon 0743.204.942, de luni până vineri, în intervalul orar 09:00–16:00.

Un câine nu este doar un animal în curte. Dacă alegem să-l avem alături, este parte din familie și avem grijă de el ca atare. Iar asta înseamnă și să ne asigurăm că este sterilizat și microcipat.